Home Reportaj Asa e la pensie…

Asa e la pensie…

3 min read
1
0
74

Sa zicem ca toata viata ai muncit si te-ai chinuit sa faci o casa sa faci copii mari sai dai la scoala si cand sa te bucurii de viata la pensie ajungi la 73 de ani aproape sa faci infart cand vezi in toaleta un anagonda…da a-ti citit bine un anaconda,pai e corect asa ceva….”După ce a ridicat capacul toaletei, bătrâna doamnă a văzut un şarpe imens, care încerca să fugă. Ea a închis imediat capacul, apoi ne-a telefonat”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Wroclaw, citat de Agerpres.Sosiţi la faţa locului, poliţiştii, însoţiţi de un angajat al grădinii zoologice din localitate, au capturat şarpele. Potrivit poliţiei, acesta trebuie să fi intrat prin sistemul de canalizare.

Reptila a fost transportată la zoo, iar poliţia încearcă acum să îi găsească proprietarul.

In alta ordine de ideei iata…

Trei persoane în vârstă au suferit fracturi produse la slujba de la biserică în urma stărilor lipotimice sau caderilor accidentale şi au ajuns la Spitalul de Urgenţe.
Cazurile au avut loc în locuri diferite din judeţul Iaşi, independent unul de celălalt însă au ajuns, cu toţii, la acelaşi spital. Bătrânii, două femei şi un bărbat, au suferit fracturi de membre superioare şi inferioare după ce au cazut în timpul slujbelor mai lungi din biserică.

Unul dintre cazuri este mai grav, deoarece una dintre femei a suferit şi o fractură de femur după ce a căzut pe scările din piatră care duceau spre etajul la care se afla corul unei biserici.sursa

Am zis ca mirosul de lumanari nu face bine…

Load More Related Articles
Load More By Bucur
Load More In Reportaj

One Comment

  1. Pato Basil

    septembrie 24, 2010 at 15:33

    nu era anaconda ci instalatorul:)) dar nu mai vazuse ea de mult…ca mosu’ ei… nu mai putea

Check Also

De ce site-ul tau trebuie sa fie optimizat pentru telefoanele mobile

Iti aduci aminte cand ai folosit ultima data smartphone-ul? Sigur ca poti! Asta se intampl…