Home agricultura Cât de bine funcționează panourile solare

Cât de bine funcționează panourile solare

4 min read
Comentariile sunt închise pentru Cât de bine funcționează panourile solare
0
104

Cât de bine funcționează panourile solare pe timp de iarnă? Investiția în panouri solare pentru a asigura independența energetică a fermei, a silozului sau a locuinței este de multe ori amânată de gândul că iarna, acest sistem va fi acoperit de zăpadă și nu va mai putea produce energie.

În realitate, însă, iernile acelea pline de zăpadă au rămas o amintire pentru cele mai multe regiuni și chiar și când sunt căderi importante de zăpadă, panourile fotovoltaice reușesc să facă față provocării, susține Vikram Aggarwal, fondatorul EnergySage, o companie specializată în sisteme alternative pentru producerea de energie.

De regulă, problemele pe care zăpada le poate cauza panourilor solare sunt minime. Totuși, sunt câteva lucruri pe care proprietarii unor astfel de investiții trebuie să le cunoască:

1.Toate panourile solare sunt construite în așa fel încât să poată face față unei anumite cantități de zăpadă și doar în cazuri excepționale, acest ”prag” este depășit. Înainte de a fi puse în vânzare, aceste sisteme sunt testate pentru durabilitate și calitate, iar rezultatele diferă în funcție de produs. Panourile care sunt capabile să ”țină piept” unei cantități mai mari de omăt sunt cele care au un nivel mai ridicat de rezistență la presiune, așa că ar trebui să consultați fie manualul tehnic, fie să discutați cu firma care vi le-a instalat pentru a afla detaliile dorite.

2. Odată acoperite de zăpadă, panourile nu mai produc energie. Dar se pot curăța foarte ușor! Panourile solare au nevoie de energie solară pentru a genera curent electric, așa că atunci când sunt acoperite de omăt, ele nu pot funcționa. Sunt însă întotdeauna montate la un anumit unghi înclinat, așa că de cele mai multe ori, zăpada alunecă încet de pe panouri. Pentru a grăbi ”procesul”, puteți interveni fie cu o mătură cu peri moi (nerecomandat, totuși) sau puteți cumpăra un echipament special pentru a înlătura încărcătura fără a afecta în vreun fel starea fotovoltaicelor.

3.Vremea rece, dar însorită, este bună pentru funcționarea panourilor solare. Lunile de iarnă sunt favorabile producției de energie electrică atât timp când panourile nu sunt acoperite de zăpadă. La fel ca multe dispozitive electronice, panourile funcționează mai bine la temperaturi scăzute decât în caniculă, ceea ce înseamnă că pe parcursul unei zile senine dar scurte de iarnă se poate produce mai multă energie decât într-o zi toridă și lungă de vară. sursa

Load More Related Articles
Load More By Bucur
Load More In agricultura
Comments are closed.

Check Also

De ce site-ul tau trebuie sa fie optimizat pentru telefoanele mobile

Iti aduci aminte cand ai folosit ultima data smartphone-ul? Sigur ca poti! Asta se intampl…