Home Personale Cum se fabrică mozaicul

Cum se fabrică mozaicul

3 min read
Comentariile sunt închise pentru Cum se fabrică mozaicul
0
74

De multe ori am admirat pardoseli realizate din bucăţi de mozaic de toate culorile care îmbinate în mod armonios încântă toate privirile. Pentru a ajunge însă la aceste adevărate opere de artă trebuie parcurs un drum destul de lung care cuprinde numeroase etape de lucru având ca materie primă lutul.

Nu mulţi s-ar fi gândit că procedeul de fabricare a mozaicului din lut necesită atâta răbdare şi migală din partea meşterilor marocani pricepuţi în această îndeletnicire. De la lutul moale pe care oamenii îl pun în forme dreptunghiulare şi până la piesele decupate cu grijă din aceste pavele se parcurg mai multe etape care conferă mozaicului rezistenţă, culoare, strălucire şi nu în ultimul rând forme bine definite.

La început se înmoaie lutul astfel încât să aibă o consistenţă cleioasă şi se pune în forme pentru a se usca treptat la soare. Aceste bucăţi de lut sunt apoi decupate uniform după care sunt îmbăiate într-o cuvă pentru a căpăta luciu şi culoare.

Toate bucăţile astfel obţinute sunt aşezate ca într-un domino într-un cuptor în care vor fi arse. Cu ajutorul unor piese şablon şi al unor cuţite se marchează modelul pe pavela de mozaic iar apoi cu un ciocan ascuţit se sculptează fiecare piesă în parte. Bucăţile de mozaic au de regulă culori diferite astfel încât se pot realiza modele florale deosebite. Pentru a realiza o suprafaţă de aproximativ 1 metru pătrat sunt necesare sute de astfel de piese de mozaic de forme şi culori diferite.

Aceste piese decupate manual cu multă migală sunt aşezate cu faţa în jos într-un cadru de lemn şi aranjate după imaginaţia celui care realizează modelul după care se cerne deasupra un strat fin de nisip iar apoi se udă bine toată suprafaţa. Ultimul strat este un liant care se întinde foarte bine pe suprafaţa modelului pentru o fixare mai bună a pieselor. Rezultatul, după cum vedem este impresionant, iar mozaicurile obţinute sunt de o rară frumuseţe. sursa

Load More Related Articles
Load More By Bucur
Load More In Personale
Comments are closed.

Check Also

De ce site-ul tau trebuie sa fie optimizat pentru telefoanele mobile

Iti aduci aminte cand ai folosit ultima data smartphone-ul? Sigur ca poti! Asta se intampl…