Home Internet Egiptenii sunt încântați de tractoarele românești.

Egiptenii sunt încântați de tractoarele românești.

5 min read
Comentariile sunt închise pentru Egiptenii sunt încântați de tractoarele românești.
0
88

Tractoarele Universal 650 livrate în Egipt luna trecută au fost pe placul armatei nord-africane, astfel că producătorul brașovean a semnat un contract pentru a livra lunar 25 de astfel de mașini agricole, potrivit publicației locale Bună ziua, Brașov.

Tractorul U 650 este compania care a preluat de la defuncta Tractorul UTB SA licenţa de fabricaţie de tractoare U 650 pentru Egipt. Anul trecut compania a avut un rulaj de 1,54 milioane de euro doar din piese de schimb.

„Şi anul acesta mizăm pe 1,6 – 1,7 milioane de euro doar din piese de schimb”, ne-a declarat Şerban. Totuşi, în urma semnării contractului, afacerile firmei braşovene vor creşte simţitor. Compania va mai trebui să angajeze cel puţin 20 de mecanici pentru a face faţă contractului, a anunţat Şerban, ultimul manager al companiei Tractorul UTB SA, intrată în faliment în 2007.

Tractoarele nu se mai fabrică la Brașov

În prezent, compania are 52 de angajaţi. Tractoarele se construiesc într-o hală a Fabricii de Echipament Hidraulic şi Subansamble Băicoi, cumpărată în urmă cu câţiva ani. „Am încercat să cumpărăm aici (n. red. – în Braşov) un spaţiu, dar ni s-au cerut preţuri uriaşe, motiv pentru care ne-am îndreptat atenţia spre alte zone”, preciza în urmă cu doi ani şi jumătate Titus Şerban.

În 2009 – 2010, compania a vândut 110 tractoare în Egipt, dar izbucnirea revoluţiei a făcut ca livrările să se oprească. De atunci, compania a trăit din producţia de piese de schimb, 95% din producţie fiind exportată în Egipt. „Anul acesta a venit o echipă de tehnicieni pentru a vedea în ce stadiu ne aflăm şi pentru a verifica dacă produsele noaste respectă condiţiile impuse. Vor ca tot ce este în tractor să fie de producţie românească! Vor ca tractorul să fie exact la fel şi făcut cu piese la fel ca acum 30 de ani. De exemplu ne-au spun să schimbăm nişte şuruburi la masca de la motor pentru că aveau capul drept şi înainte erau cu cap bombat”, a precizat Titus Şerban.

Compania braşoveană este deţinută de omul de afaceri egiptean Atef el Said el Kalaini, fost partener al uzinei Tractorul SA în Egipt. Firma a cumpărat licenţa de fabricaţie pentru tractorul U 650 al fostei uzine braşovene Tractorul SA şi a demarat fabricaţia acestora în baza unui contract de prestări servicii cu societatea Roman SA, după care s-a renunţat la acest contract. Licenţa de fabricaţie a fost cumpărată însă doar pentru Egipt, tractoarele neputând fi vândute în altă ţară.

Foto: Bună ziua Brașov

Load More Related Articles
Load More By Bucur
Load More In Internet
Comments are closed.

Check Also

De ce site-ul tau trebuie sa fie optimizat pentru telefoanele mobile

Iti aduci aminte cand ai folosit ultima data smartphone-ul? Sigur ca poti! Asta se intampl…