Home Reportaj Împart un ghiozdan şi cizmele

Împart un ghiozdan şi cizmele

2 min read
6
0
164

Ca orice copil, şi micuţii familiei Machidon din Vaslui abia au aşteptat începutul şcolii. În cazul lor însă, emoţiile zilei de azi au fost împărtăşite doar de unul dintre ei, cel care a fost ales de părinţi să încalţe singura pereche de cizme din casă.

Soarta a fost nemiloasă cu copiii familiei Machidon, care trăiesc într-o sărăcie lucie în satul vasluian Buda. Sunt şase fraţi, iar părinţii lor nu au nici un venit care să le ofere un trai decent. Cei mai mari copii sunt Ionuţ (14 ani) şi Ionela (23 ani), iar cel mai mic este un bebeluş în scutece. Claudia (11 ani) şi Teodora (8 ani) încep azi şcoala, iar frăţiorul lor Mihai, de 4 ani, merge prima oară la grădiniţă. Cei trei copii sunt atât de săraci, încât nu au decât un ghiozdan, pe care în vacanţă fraţii lor mai mari l-au folosit să care hrana la câmp.

“Ne va fi greu să mergem la şcoală, dar, ca în fiecare an, ne vom duce la ore”, spune, foarte serioasă, Claudia, care a început clasa a V-a. Asta înseamnă pentru cei trei că, de azi, vor străbate un drum de 5 km pe jos, prin noroaie, până la şcoală. Adevărata tragedie este însă că nu au ce să încalţe. Doar Claudia are cizme, dar şi acelea sunt rupte.continuare

Load More Related Articles
Load More By Bucur
Load More In Reportaj

6 Comments

  1. Roxanel

    septembrie 13, 2010 at 23:17

    🙁 Ce pacat de acesti copii… sper sa fie raspaltiti intr-o zi si sa aiba tot ce isi doresc.
    Cat ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca ne-a dat cat de cat o situatie buna si nu suntem in situatii critice, gen aceasta. E greu sa traiesti in Romania, se pare…

  2. ReFuZaKe

    septembrie 14, 2010 at 09:30

    Sunt destule cazuri cand indiferent prin ce treci faci scoala, si aia care au prea mult, se lasa de scoala ca are prea mult si ii ajunge!

  3. pisica

    septembrie 14, 2010 at 11:04

    şi câţi nu sunt ca ei, bucur! tragedia şcolii pe care nu şi-o permit, costurile prea mari ale minimului de rechizite necesar… mi-e greu să privesc la televizor cum cei care au cu ce, îşi dau ifose… văzusem ieri o adevărată paradă de modă la tv, cu copii îmbrăcaţi de firmă, cu ghiozdane troller şi telefoane de ultima modă… m-a scârbit.

  4. andreiw

    septembrie 14, 2010 at 11:23

    Asemenea situatii te lasa fara cuvinte, sincer. Ajungi sa iti fie rusine ca esti om.

  5. Madalina Raducanu

    septembrie 14, 2010 at 11:42

    Stii ce e trist insa?
    Cati dintre noi nu au fie un ghiozdan ce nu-i mai trebuie… fie o pereche de papuci…o jucarie…un plover…o fusta…o pereche de pantaloni … oare ce facem cu ele???
    Eu dau tot ce nu mai port altora care au nevoie … dar cati facem asta?
    Daca am da din ce avem poate ar avea si altii macar pentru astfel de ocazii…daca ne permitem un suc atunci ne permitem sa dam si niste caiete unor copii saraci…

  6. adriank

    septembrie 17, 2010 at 22:21

    Cand aud cazuri de genul asta mi se formeaza o mare dilema, sa am compasiune pentru copiii care sufera (si eu stiu ce inseamna sa nu ai) sau sa-i urasc de moarte pe jegosii lor parinti care nu s-au gandit ca daca se fut ca iepurii or sa aibe copii cat o echipa de fotbal.

Check Also

De ce site-ul tau trebuie sa fie optimizat pentru telefoanele mobile

Iti aduci aminte cand ai folosit ultima data smartphone-ul? Sigur ca poti! Asta se intampl…