Home agricultura Mierea de mana

Mierea de mana

8 min read
Comentariile sunt închise pentru Mierea de mana
0
99

Mierea de mana este poate unul dintre cele mai rare sortimente apicole pe care le pot obtine crescatorii de albine, acesta fiind singurul care se produce fara a folosi nectarul florilor, ci substanta lipicioasa pe care o secreta coniferele. Cu o experienta de aproape 30 ani in apicultura, Ovidiu Tilioi, din Babeni, judetul Valcea, pleaca in fiecare an in pastorala, pentru a obtine numeroase sortimente de miere precum cea de rapita, salcam, coriandru, tei, floarea-soarelui, precum si cea de mana sau izma.

„Inca de mic copil am avut o pasiune pentru ce inseamna cresterea albinelor. Am inceput cu circa 10 familii de albine, primite de la tatal meu. Incetul cu incetul am auns la 20-30 de familii de albine, apoi am constatat ca nu pot merge in paralel si cu apicultura si cu serviciul. Astfel, desi lucram in domeniul petrolului, m-am hotarat sa ma ocup exlusiv de cresterea albinelor, investind economiile noastre”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Ovidiu Tilioi.

In prezent, apicultorul valcean detine 170 de familii de albine, acestea fiind unificate in ultimii ani din cauza conditiilor pedo-climatice dificile. „Am fost nevoit sa le unific, deoarece anii apicoli au fost din ce in ce mai slabi in ultima perioada, lucru care a afectat si albina, i-a luat din rezistenta. Pe de alta parte, probleme au fost inregistrate si din cauza culturilor mari, acestea avand semintele tratate. Probabil, in primavara, voi fi nevoit din nou sa le unific. Dorinta mea e sa am albine cat mai puternice, mai ales cand merg in pastoral. O familie foarte buna de albine are un randament de 3 ori mai mare decat o familie de albine medie. Ca atare, umblam mai mult sa spunem la calitate si mai putin la numarul mare de familii de albine”, ne-a explicat apicultorul.

Pentru a obtine inclusiv polen, Ovidiu Tilioi si-a impartit stupina in 3 parti: una ajutatoare, care numara circa 40 de familii de albine, o alta stupina, de circa 30 de familii, dedicata pentru polen, iar o a treia care contine stupii ce sunt folositi la deplasarile in pastoral.

„Apicultura in ziua de azi nu prea mai este rentabila daca nu faci pastoral. De regula, plec in pastoral cu circa 80 de familii de albine. Itinerarul meu este in linii mari acesta: la rapita ma duc in Baragan, in zona Andrasesti, dupa care ma intorc la salcamul din Valcea, revin in Baragan la coriandru. Daca nu e coriandru, fac teiul la Peris, dupa care ma duc la floarea-soarelui in Baragan si a doua floarea-soarelui in Dobrogea. Apoi, cu o parte din stupina merg la munte, in Voineasa, la zburatoare. Apoi, la izma in Lunca Dunarii. Revenim tocmai in octombrie si pregatim stupii pentru iernat. Cheltuielile pentru pastoral sunt de circa 30-40.000 lei pe an”, ne-a mai spus Ovidiu Tilioi.

Unul dintre cele mai valoroase sortimente de miere pe care le realizeaza apicultorul valcean este mierea de mana, de culoare inchisa, apreciata pentru continutul ei ridicat de minerale, mai exact de aproape sase ori mai mare in comparatie cu mierea de salcam.

„Mierea de mana se obtine rar. Este singura miere care nu e de origine florala, din nectar. E produsa in doua situatii. Pe de-o parte, avem rasinile care sunt preluate de albine, iar a doua situatie este atunci cand apar afidele, mici insecte verzi, care apar pe crengi, in jurul acestora fiind secretata o seva, care este la fel preluata de albine. Se obtine rar deoarece trebuie indeplinite mai multe conditii meteo ca sa avem acea rasina sau seva. Daca ploua, ea se spala, daca e prea cald se intareste etc. Mierea de mana se realizeaza cam o data la 4 ani”, ne-a explicat apicultorul.

In ceea ce priveste productia de miere, Ovidiu Tilioi afirma ca in ultimii ani nu se realizeaza decat circa 40 kg pe stup, in conditiile in care acum 5-10 ani, productiile putea ajunge la aproape 100 kg de miere pe stup.

„Acum cativa ani reuseam sa am aproximativ 100 kg de miere pe stup, insa de cativa ani nu mai depasesc 40 kg pe stup. Numai la floarea-soarelui inainte luam 50 kg pe stup. Acum semintele sunt tratate, sunt modificate genetic, si reusesti circa 15-18 kg de miere pe stup (floarea soarelui). Acum 20 ani stateam la floarea soarelui 5 saptamani, acum stau 10 zile, pentru o singura extractie”, ne-a mai spus crescatorul de albine.

Printre sortimentele de miere comercializate de Ovidiu Tilioi regasim mierea de tei, de albastrita, poliflora, miere de cimbrisor, miere de coriandru, miere de anghinare, de menta, salcam si mierea de mana. Preturile variaza de la 25 lei la 35 lei pe kilogram. De asemenea, apicultorul mai realizeaza si amestecuri de miere cu catina, cu afine, amestecuri din polen si laptisor de matca.

Romania detine, in prezent, 1,47 milioane de familii de albine si are in jur de 40.000 de apicultori la nivel national, potrivit datelor ACA. sursa articol

Load More Related Articles
Load More By Bucur
Load More In agricultura
Comments are closed.

Check Also

Tot ce trebuie sa stii despre reciclare sticla

Sticla este un material care se poate reutiliza fara nici o problema ori de cate ori se do…