Oamenii vremurilor actuale sunt în general neconformişti. Doritori
de a se elibera de orice încorsetare, adeseori depăşesc măsura şi, din dorinţa
de a deveni liberi, devin deadreptul libertini. Socotind depăşite raporturile
de ascultare şi bună cuviinţă pe care tradiţia religioasă le-a stabilit între
copii şi părinţi, între fiii duhovniceşti şi preoţi, contemporanii noştri vor să
ne dea de înţeles că sunt emancipaţi de orice tutelă. Se înşală însă amarnic.
Avva Siluan, de la Sfântul Munte Athos, afirma, pe bună dreptate, că
cea mai mare pedeapsă pe care i-o poate da Dumnezeu omului este să-l lase
să facă de capul lui. Un savant afirmă că în codul, nostru genetic este
înscrisă nevoia imperioasă de a sta sub ascultarea cuiva, de a avea un
mentor. Sunt doar două posibilităţi: ori rămânem sub ascultarea unui
părinte spiritual, şi implicit sub ascultarea lui Dumnezeu, ori, fără a ne da
seama, ajungem sub ascultarea diavolului.
Domnul Iisus Hristos, având o dispută cu iudeii, le-a spus că numai
El le poate garanta libertatea. La obiecţiunea că ei niciodată n-au fost robii
nimănui, le răspunde: „oricine săvârşeşte păcatul este rob păcatului… voi
sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru…
Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei, [i
veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 31, 34; 44).
„Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă şi el: „trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca
şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii”, (I Petru 2, 16).
Tradiţia părinţilor Bisericii este unanimă în a ne sfătui să ne căutăm
un povăţuitor duhovnicesc, un părinte spiritual, „înainte de toate, alege-ţi…
potrivit cuvântului sfânt, ascultarea neprefăcută si desăvârşită; adică, caută
cu toată silinţa, să afli un povăţuitor şi un dascăl neamăgitor… Iar aflându-l
pe acesta [i lipindu-te cu toată fiinţa de el, ca un fiu iubitor de părintele
adevărat, rămâi întreg în atârnare de poruncile lui, socotindu -l ca pe Hristos
însuşi…”
Din păcate duhul de neconformism, de spirit voluntar, de libertinaj,
în ultima vreme îi cuprinde nu numai pe laici, ci şi pe unii preoţi şi
călugări. De aceea vom întâlni adesea călugări mutându-se dintr-un loc
într-altul şi nu arareori ratându-şi vocaţia.
.
