Laminarea este unul din procesele industriale folosit in prelucrarea metalului si in special a otelului. Procesul implica trecerea unui bucati de metal printre doi cilindri pentru a reduce si uniformiza grosimea materialului procesat prin intermediul deformarii plastice. Procesul este asemanator cu intinderea aluatului pentru prajituri.
Laminarea este clasificata dupa temperatura materialului brut in laminare la cald sau la rece, aceasta influentand major structura moleculara a materialului. Daca temperatura metalului este mai mare decat temperatura de recristalizare, atunci avem de-a face cu laminarea la cald. Daca temperatura este mai mica decat temperatura de recristalizare, procesul se numeste laminare la rece.
Pentru laminarea la cald materialul de prelucrat consta in general din bucati mari de metal, uneori acestea fiind laminate direct dupa procesul de turnare a metalului, in cadrul aceleiasi linii de prelucrare. In cadrul operatiunilor mici, materialul porneste de la temperatura camerei si este incalzit intr-un furnal, in cazul pieselor de mari dimensiuni, sau prin incalzire prin inductie in cazul celor mai mici. Bineinteles, in ambele cazuri, materialul trebuie monitorizat pentru a se asigura ca acesta ramane deasupra temperaturii de recristalizare si ca temperatura este uniforma in toata suprafata metalului. Altfel, daca diferenta de temperatura este suficient de mare vor aparea crapaturi si chiar rupturi.
Laminarea la cald este in general folosita pentru productia de de tabla, utilaje agricole, boilere, tevi, cadre, usi, discuri, sine de tren si multe altele.
Laminarea la rece, care asa cum am mentionat mai devreme, se realizeaza sub temperatura de recristalizare, ceea ce creste rezistenta materialului cu pana la 20%. Procesul imbunatateste si finisajul de suprafata, laminarea la rece producand un material cu suprafata lucioasa si colturi drepte, in timp ce laminarea la cald produce un material cu suprafata aspra, din cauza unui oxid care se formeaza la temperaturi ridicate.
Otelul prelucrat la rece este folosit pentru mobilier, tevi de esapament, tuburi, containere de metal, masini de tuns iarba, elicele ventilatoarelor,etc.
Pentru operatia de laminare este nevoie de o masina formata din doi sau mai multi cilindri care se invartesc in directii contrarii si prin care este trecut materialul de prelucrat. Laminoarele sunt proiectate cu diferite configuratii, cea mai comuna fiind cu doi cilindri a caror directie de rotire nu poate fi inversata. Exista si laminoare cu directie inversabila, insa, in cazul acestora, cilindri trebuie opriti de fiecare data cand este nevoie de inversarea directiei. Printre alte configuratii se numara laminoare cu 3 cilindri, 4, 6, 12 si 20 de cilindri, fiecare cu propriile sale avantaje si dezavantaje.
Pentru a pune in functiune acesti cilindri este nevoie de un motor, iar cea mai buna alegere pentru orice dispozitiv care utilizeaza o miscare circulara pentru a isi indeplini obiectivele este motorul electric.
Un motor electric este o masina care transforma electricitatea in miscare de rotatie. La baza acestei masini stau principiile electromagnetismului si ale magnetismului. Cu alte cuvinte, daca trecem un curent electric printr-un material care este bun conducator de electricitatea, acesta va deveni un electromagnet, adica va capata trasaturile si proprietatile unui magnet. Dupa cum stiti, magnetii produc un camp magnetic, fiecare cap al magnetului avand un pol nord si sud. Acesti poli sunt atrasi si respinsi de poli diferiti, respectiv identici. Daca introducem electromagnetul in interiorul campului magnetic produs de un al electromagnet sau un magnet permanent. Polii primului electromagnet vor fi atrasi si respinsi succesiv de cei al celui de al doilea, creandu-se in felul acesta o miscare permanenta, pe durata alimentarii sistemului cu electricitate.
Din punct de vedere al compozitiei, fiecare motor are trei componente principale: rotorul, statorul si intrefierul. Rotorul este partea mobila, conductorul care este introdus intr-un camp magnetic si care este descris mai sus. Rotorul unui motor electric are la randul sau trei componente: armatura, infasurarea rotorica si axul care va livra miscarea de rotatie dispozitivului pe care vrem sa il punem in miscare. Statorul este partea stationara, cea care produce campul magnetic in care este introdus rotorul. Statorul consta din carcasa, bornele de alimentare, armatura feromagnetica si infasurarea statorica. Intre stator si rotor se gaseste intrefierul, adica spatiul dintre cele doua. Acest spatiu permite miscarea rotorului si influenteaza eficienta motorului in functie de cat de mare este.
In general, motoarele electrice au viteze de rotatie foarte mari: 750 rpm, 1000 rpm, 1500 rpm, 3000 rpm, etc. De aceea, ele de multe ori sunt folosite impreuna cu motoreductoare, dispozitive care reduc viteza nativa a acestor masini. Pe langa micsorarea vitezei de functionare are loc si cresterea cuplului, a fortei motorul, ceea ce le permite sa opereze cu sarcini mult mai mari.
Dupa tipul de electrictate folosita exista doua tipuri principale de motoare electrice: pe baza de curent continuu si pe baza de curent alternativ. La randul lor acestea se impart in mai multe alte categorii: motoare trifazice sincrone, asincrone, fara perii sau motoare in serie de curent continuu. Acestea din urma sunt folosite in cazul aplicatiilor industriale care necesita un cuplu mare la pornire si viteza variabila precum: macarale, lifturi, locomotive electrice si laminoare. Indiferent de aplicatia pentru care aveti nevoie de un motor electric, fie el de curent continuu sau alternativ, puteti gasi exact ce doriti la companiile producatoare de astfel de motoare, un exemplu fiind BRACO MES, care sunt specializati in construirea si repararea motoarelor electrice..
