Omul este un cârpaci înnăscut. Când vrea ca un lucru să fie mai bun, începe să lucreze ca să-l îmbunătăţească. Îmbunătăţeşte vitele printr-o reproducere atentă; maşinile şi avioanele prin aerodinamică; sănătatea prin diete, vitamine şi operaţii; plantele prin altoire; oamenii prin educaţie. Însă Dumnezeu nu va accepta nimic din această cârpeală. El îmbunătăţeşte un om făcându-l un om nou. El împărtăşeşte o ordine mai înaltă a vieţii şi începe să lucreze ca să o distrugă pe cea veche.
Omul lumesc niciodată nu se poate odihni. El trebuie mereu „să se ducă undeva” şi mereu are „ceva de făcut”. Aceasta este o consecinţă a Căderii, un simptom al unei boli profunde, şi cu toate acestea, conducerea religioasă oarbă se îngrijeşte de această agitaţie teribilă în loc să încerce să o vindece prin Cuvânt şi prin Duhul.
Dacă multele activităţi în care se angrenează biserica obişnuită ar duce la mântuirea păcătoşilor sau la desăvârşirea sfinţilor, acestea s-ar justifica cu uşurinţă şi triumfător; dar ele nu duc spre aşa ceva.
Observaţiile mele m-au condus spre convingerea că multe, poate majoritatea activităţilor în care se angrenează o biserică obişnuită nu contribuie în niciun fel la înfăptuirea adevăratei lucrări a lui Hristos pe pământ. Sper că greşesc, dar mă tem că am dreptate.
Nu încercaţi să vi-L imaginaţi pe Dumnezeu, căci altfel veţi avea un dumnezeu imaginar; şi, bineînţeles, nu „puneţi un scaun pentru El”, aşa cum au făcut unii. Dumnezeu este Duh. El locuieşte în inima ta, nu în casa ta. Meditaţi la Scriptură şi lăsaţi ca credinţa să vi-L arate pe Dumnezeu aşa cum El este revelat acolo. Nimic altceva nu poate egala priveliştea aceasta glorioasă..
O batrana venea de la Biserica, si se intalni cu o alta:
-Ei cum a fost?
-A fost superb, pacat ca ti-a fost rau si nu ai putut veni si tu. A fost extraordinar.
-Bine, bine, despre ce s-a vorbit?
-Ce mai conteaza asta? A fost superb.