Evenimentele sociale, educaționale sau culturale sunt marcate de obiectele promoționale. A devenit o obișnuință ca la congresele de medicină, participanții să primească mapa evenimentului, cu documentele prezente pe ordinea de zi, la întrecerile sportive sau la întrunirile electorale să se împartă tricouri inscripționate și șepci. Simpozioanele, competițiile, campionatele sunt mediatizate prin textile personalizate. Producerea obiectelor promoționale la scară industrială este posibilă și a fost ușurată și eficientizată de prese termice.

Dacă începuturile personalizării obiectelor stăteau sub semnul producerii lor manuale, cu ajutorul unor site de imprimare, vopselele fiind de calitate îndoielnică, iar la prima spălare, tricoul imprimat căpăta o culoare nedefinită, astăzi producția s-a industrializat pentru că a crescut consumul acestor servicii pe piață. Datorită numărului mare de obiecte personalizate s-a impus scurtarea timpului de producție și garanția calității.
Când imprimările se realizează improvizat, procesul de producție are la activ multe rebuturi.
O șapcă, un tricou cu anumite însemne sunt benefice pentru că:
-oferă satisfacția apartenenței la un grup social care ne definește aspirațiile
-dau amploare anumitor campanii, chiar celor umanitare, solidarizând oamenii.
Motivele pentru care sunt recomandate presele termice au la bază eficiența deoarece:
-reduce timpul anumitor operațiuni, în anumite cazuri cu 60%
-pierderile de material devin nule
-temperatura este reglabilă
-pot lucra doi operatori, accelerându-se viteza de producție
-materialul este fixat de masă, nefiind necesar să fie ținut de către operator
-timpul de lucru este redus la jumătate față de efectuarea manuală a acestor lucrări.
Modernizarea preselor termice în epoca actuală demonstrează creșterea nevoii consumatorilor de produse promoționale. Există prese termice cu tehnologie touch screen și funcție dublă, astfel că domeniul personalizării obictelor poate fi considerat la fel de actual ca industria IT.
Aceste utilaje sunt necesare atât în atelierele mici, dar și în fabricile mari pentru că cresc producția prin implicarea unui număr mai mic de angajați și anulează rebuturile.
.







