Muzica de petrecere si jocul erau parti organice ale existentei romanului.
Inceputul lor este chiar la inceputul civilizatiei omului
Muzica de petrecere, varietatea, frumusetea si sufletul modurilor ei, venite din chiar sfintenia si armoniile muzicii..
Iar muzica, dansul, cantul sau horitul, au insotit omul in toate momentele vietii sale, la rugaciune, la nastere si botez, la sezatori si serbari populare, la nunta si la inmormantare, precum si in activitatea diplomatica. Iar muzica facuta cu instrumentele de suflat si cu cele de percutie se auzea la serbari, in marsuri si-n razboaie.
Poporul a invatat tainele muzicii, iar armoniile venite din muzica, erau folosite pentru tratarea tulburarilor de sanatate, ca alinare si mijloc de vindecare.
Muzica de petrecere romaneasca si modurile ei populare, au fost la baza tainei muzicii lui In muzica de petrecere romaneasca se regasesc secretele Iar muzica de petrecere, a fost in vechime, si este si astazi, izvor adevarat de mari bucurii, de sanatate si de viata. Cand este voios, romanul canta. Cand este trist, canta. Cand iubeste, canta. Cand este singur, canta. Cand este la joc, canta. La inmormantare canta. La nunta si botezuri, canta. Cand merge la zazboi, canta.
Peste tot, unde isi duce viata, romanul isi canta mereu dorul si doina.
Canta in toate anotimpurile, in toate lunile si in toate zilele saptamanii. Canta acasa si in codru. Canta ziua si seara, canta de dor si de jale, canta sa-si arate bucuria si intristarea.
In tara noastra, muzica de petrecerea a inflorit in asa masura, incat au existat nunti cu muzica aleasa inca din vechime. Dezvoltarea muzicala era asa de mare, incat, muzica era folosita pana si in diplomatie, caci, delegatiile si solii poporului erau precedati de muzica, de cantareti si de artisti muzicanti.
Muzica de petrecere se defineste prin trei criterii: ambianta / functia, continutul de idei al textului poetic legat de functia si trasaturile structurale muzicale, precum si ale textului (ritm, melodie, forma, versificatie).
Luand in considerare ambianta desfasurarii, se delimiteaza gruparile numite repertorii; un anumit repertoriu poate fi unitar (continand un singur gen), dar poate fi eterogen continand mai multe genuri muzicale, dupa cum si productii literare sau / si coregrafice. Marea majoritate a repertoriilor se incadreaza in doua categorii: ocazionale (adica legate de prilej se interpreteaza in cadrul unor obiceiuri din: ciclul calendaristice – obiceiurile specifice sarbatorilor de iarna, Paste si alte sarbatori de peste an din calendarul crestin ortodox , ciclul familial – nastere, nunta, etc., obiceiuri specifice ocupatiei – agricultura, vanatoare, etc.) si neocazionale (nelegate de prilej: pot fi interpretate oricand).
Repertoriul muzica de petrecere contine cele mai vii genuri ale folclorului, fiind supus ca atare unei continue prefaceri, pentru a fi in pas cu viata si simtamintele oamenilor, tipurile melodice concretizandu-se in nenumarate variante. “…Este cu putinta ca unele stiluri sa vietuiasca secole intregi dar este de neconceput ca in decurs de secole sa nu se creeze melodii noi”. Sfera larga a liricii neocazionale este definita doar pe baza criteriului literar si functional: luand in considerare si criteriul muzical se disting trei genuri:
– doina,
– cantecul propriu-zis,
– si muzica de joc.
.
