La biblioteca se pot lua acasa pentru lectura personala carti dupa cum toata lumea stie.Sa zicem ca uiti sa mai aduci o carte inapoi sau pur si simplu nu mai vrei.Dar poate un nepot de al tau sa gandeste totusi sa faca acest lucru in locul tau.Un exemplar din prima ediţie a volumului lui Charles Darwin, „Plante insectivore”, a fost restituit bibliotecii publice din Sydney după … 122 de ani.Volumul fusese împrumutat la 30 ianuarie 1889 de la biblioteca Şcolii de artă din Camden, o suburbie a oraşului Sydney. Biblioteca a intrat între timp sub administraţia municipalităţii din Camden. Aici cartea rătăcită a ajuns la începutul lunii iunie, după 122 de ani. Deşi amenda pentru o astfel de întârziere este de 37.000 de dolari, municipalitatea nu are pe cine să tragă la răspundere. Şi asta pentru că nu se ştie cine a fost cel care a împrumutat-o iniţial şi care a fost traseul lucrării.sursa.







LOL …122 de ani:O:O E ceva, de fapt, nu e doar”ceva”, sunt două vieţi de om.