La Paris, ca la Bucureşti: Căile Ferate din Franţa au cumpărat trenuri care nu încap la peron. Compania de transport feroviar din Franţa, SNCF, a anunţat că a comandat 2.000 de trenuri pentru o reţea regională extinsă, însă a constatat ulterior că acestea sunt prea late pentru multe dintre staţii, la care au fost începute deja lucrări costisitoare de modificare. Un purtător de cuvânt al RFF, operatorul reţelei de cale ferată, a confirmat eroarea, Potrivit Reuters. „Am descoperit problema un pic prea târziu, recunoaştem acest lucru şi ne acceptăm responsabilitatea”, a declarat purtătorul de cuvânt la postul de radio France Info. Lucrările de construcţie pentru modificarea peroanelor astfel încât să permită trecerea noilor trenuri au fost începute, însă rămân de reparat mai multe sute de staţii, a adăugat el. Încurcătura a apărut după ce RFF a transmis dimensiuni eronate privind dimensiunile peroanelor către SNCF, care avea responsabilitatea de a comanda trenurile.
RFF a furnizat date doar despre peroanele construite în ultimii 30 de ani, iar cele mai multe dintre cele peste 1.200 de peroane din Franţa au fost construite cu mai mult de 50 de ani în urmă.
Într-o situaţie similară, la compania de metrou Metrorex, sindicaliştii au afirmat, la sfârşitul lunii aprilie, că platformele noilor trenuri cumpărate de Metrorex, pentru care s-ar fi plătit 98 milioane de euro, sunt prea late şi impun modificări în toate cele 14 staţii de pe Magistrala 2, compania susţinând, în replică, faptul că trenurile respectă normele tehnice impuse. sursa
.