Pentru a înţelege moartea, avem nevoie să considerăm mai întâi: Ce este viaţa?
Cei mai mari gânditori ai lumii, inclusiv filozofii greci Plato, Aristotel şi Socrate, s-au străduit să răspundă la această întrebare. Oamenii de ştiinţă şi teologii şi-au dedicat viaţa întreagă ca să încerce să
găsească cheile care descuie misterul existenţei omeneşti.
Dar numai Cel care a creat viaţa în primul rând poate să ne furnizeze răspunsul de care noi
avem nevoie cu atâta disperare. Pentru a o înţelege trebuie să ne uităm la începutul vieţii.
Religia, filozofia şi ştiinţa recunosc că viaţa fizică a avut un început. Unii cred că viaţa a
evoluat peste milenii. Dar Biblia ne dezvăluie un Dumnezeu care pretinde cu curaj că EL este
Creatorul întregii vieţi şi că El a creat viaţa omenească pentru un scop extraordinar. Prin
Cuvântul Său, Dumnezeu ne dă răspunsurile la cele mai importante întrebări ale vieţii.
Mare parte din omenire este familiară cu povestirea Genesei, prima carte a Bibliei.
Genesis înseamnă simplu „începutul” sau „originea.” În Genesa, Dumnezeu ne dezvăluie
originea formelor de viaţă pe care le găsim pe planeta Pământ.
Dece oamenii diferă de animale
Observă ce zice Dumnezeu despre viaţa omenească în Genesa 1:26: „„Să facem om după
chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările
cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele cari se mişcă pe pământ.” Alte
forme de viaţă există ca să-l servească pe om în împlinirea lui a unui scop mai mare. Omul are un
scop.
Numai omenirea a fost creată după chipul lui Dumnezeu – o desemnare care nu se aplică
nici uneia dintre creaţiile Sale. Oamenii sunt unici între creaţiile fizice ale lui Dumnezeu în
puterea lor, ca şi Dumnezeu, de a face decizii, de a planifica şi crea. În loc de a ne prevedea cu
instincte ca a animalelor Dumnezeu a creat înăuntrul nostru o inteligenţă, o cunoştinţă de sine,
capacitatea de a învăţa, raţiona, comunica şi de a produce.
Creierul omenesc este fizic foarte asemănător cu creierul multora dintre animale, totuşi
oamenii au o abilitate vast superioară. Biblia dezvăluie că diferenţa dintre mintea omenească şi
creierul de animal este esenţa spirituală pe care Dumnezeu a inclus-o în oameni. „În adevăr, cine
dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el?” (1 Corinteni
2:11).
Ceva totuşi lipseşte în oameni
Pavel se referă la „duhul omului” ca la ceva care îi face pe oameni superiori intelectual
animalelor. Ne separă de animale, permiţându-ne să ştim „lucrurile omului,” să gândim şi să
înţelegem pe un alt plan.
Noi suntem creaţi posedând anumite capacităţi intelectuale similare cu cele ale Creatorului
Însuşi (Genesa 1:26), dându-ne puterea de a dezvolta talente în matematică şi ştiinţă, să inventăm
limbajul scris, să construim civilizaţii mari, să învăţăm din trecut şi să plănuim pentru viitor.
Când Dumnezeu a suflat „suflarea de viaţă” în nările lui Adam, El i-a dat primei fiinţe
omeneşti mai mult decât existenţa fizică. El i-a împărtăşit lui Adam acea esenţă spirituală şi
intelectuală care dă omenirii capacităţile remarcabile ale minţii omeneşti.
Dar apostolul Pavel arată că ceva totuşi lipseşte: „Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui
Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2:11). Aici Pavel vorbeşte de un alt Duh,
Duhul lui Dumnezeu.
El continuă, „Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine dela Dumnezeu, ca să
putem cunoaşte lucrurile, pe cari ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său” (versul 12). Înţelegerea
spirituală care depăşeşte inteligenţa noastră normală ne vine numai prin ajutor suplimentar,
influenţă şi putere dela Duhul Sfânt.
Pavel adaugă: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru
el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte” (versul
14). Vom vedea că această legătură spirituală cu Dumnezeu este vitală pentru a cunoaşte şi simţi
scopul vieţii.
Viaţa omenească a fost creată pentru un scop mai înalt
În comparaţie cu viaţa animalelor şi a plantelor, oamenii au fost creaţi de Dumnezeu cu
dimensiune spirituală pentru un scop cu mult mai înalt. Câteva scripturi ne dezvăluie că motivul
pentru viaţa omenească este pregătirea pentru viaţa veşnică, nemuritoare, spirituală.
Dumnezeu ne-a creat pentru ca „oricine crede în El [Isus Hristos] să nu piară, ci să aibă
viaţa vecinică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru
ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică” (Ioan 3:15-16).
Dumnezeu I-a dat lui Isus Hristos „putere peste orice făptură, ca să dea viaţa vecinică
tuturor acelora, pe cari I i-ai dat Tu” (Ioan 17:2).
Dumnezeu „va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţa vecinică celor ce,
prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea” (Romani 2:6-7). Noi avem „nădejdea
vieţii vecinice, făgăduite mai înainte de vecinicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă” (Tit 1:2).
Acesta este motivul pentru viaţa omenească – pentru ca noi să putem primi în final viaţa
veşnică.
Rezumat:
Dumnezeu este Creatorul şi susţinătorul vieţii. El a creat viaţa omenească la un nivel
diferit de cel al plantelor şi al animalelor ca să împlinească un scop cu mult mai mare. Vieţile
noastre consistă din relaţii, scopuri şi experienţe care uneori sunt plăcute, şi alte ori dificile. Dar
scopul final al vieţilor noastre depăşeşte cu mult numai nivelul împlinirii nevoilor şi plăcerilor
noastre zilnice.
.
