Un plan în cinci pași pentru a hrăni lumea
Agricultura se numără printre activitățile cu cea mai mare contribuție la încălzirea globală; ea emite mai multe gaze de seră decât toate automobilele, camioanele, trenurile și avioanele noastre la un loc – în mare parte, prin metanul eliberat de vite și de fermele de orez, prin oxidul de azot folosit caîngrășământ pe ogoare și prin dioxidul de carbon rezultat în urma tăierii de păduri tropicale pentru a crea noi spații destinate culturilor agricole și creșterii animalelor. Cultivarea pământului e cel maiînsetat utilizator al prețioaselor noastre resurse de apă, dar și un poluator major, pe măsură ce apele impregnate cu fertilizatori sau bălegar se scurg în lacuri, râuri și ape de coastă de pe tot globul, perturbând ecosistemele fragile. Dar agricultura accelerează și pierderea biodiversității. Defrișând porțiuni întinse de păduri și pășuni pentru ferme, am pierdut habitate esențiale, transformând agricultura într-o cauză majoră a dispariției speciilor sălbatice.
Provocările de mediu ridicate de agricultură sunt enorme și vor deveni tot mai presante, pe măsurăce încercăm să satisfacem cererea globală tot mai mare de hrană. Foarte probabil, vom avea alte două miliarde de guri de hrănit până la jumătatea secolului – în total, peste nouă miliarde de oameni. Dar creșterea demografică abruptă nu este unicul motiv pentru care vom avea nevoie de mai multă hrană. Răspândirea prosperității în întreaga lume, în special în India și China determinăcreșterea cererii de carne, ouă și lactate, mărind presiunea pentru cultivarea unor cantități mai mari de porumb și soia, cu care să putem hrăni un număr mai mare de porci, vite și pui. Dacă aceste tendințe continuă, răul îndoit al creșterii demografice și al dietelor consistente ne va obliga aproape să ne dublăm culturile până în 2050.
Din păcate, dezbaterea privind rezolvarea problemei mondiale a hranei a devenit polarizată, asmuțind agricultura convențională și comerțul global asupra sistemelor de hrană locale și a fermelor organice. Disputele pot fi pătimașe și, ca și în politică, s-ar părea că devenim tot mai dezbinați, în loc săgăsim un teren comun. Cei care susțin agricultura convențională arată cămecanizarea, irigațiile, fertilizarea solului după metode moderne și genetica îmbunătățită pot mări recoltele, pentru a face față cererii. Și au dreptate. În replică, susținătorii fermelor locale, organice, spun că și micii fermieri ar putea crește simțitor recoltele – ridicându-se ei înșiși din sărăcie – dacăar adopta tehnici care să îmbunătățească fertilitatea, fără îngrășăminte și pesticide sintetice. Și ei au dreptate.
Însă răspunsul nu e ori una, ori alta. Ambele abordări oferă soluții dureros de necesare, deși niciuna nu reușește să rezolve totul pe cont propriu. Ar fi mai înțelept dacă am explora toate ideile bune, fie că vin de la ferme locale și organice, fie de la cele convenționale, dotate cu înaltă tehnologie, și am îmbina tot ce-i mai bun de la fiecare.
Am avut șansa de a conduce o echipă de cercetători care au abordat această întrebare simplă: cum ar putea lumea să-și dubleze hrana disponibilă, reducând în același timp efectele negative ale agriculturii asupra mediului? După ce am analizat nenumărate date despre agricultură și mediu, am propus cinci pași care ar putea rezolva dilema mondială a hranei.
Pasul nr. 1 Conservarea amprentei actuale a agriculturii
În cea mai mare parte a istoriei, de fiecare dată când am avut nevoie să producem mai multă hrană, pur și simplu am retezat păduri sau am arat pășuni ca să creăm mai multe ferme. Deja am defrișat o suprafață cam la fel de mare ca America de Sud pentru culturi agricole. Ca să creștem animale, am luat cu forța și mai multe terenuri – o suprafață cam cât Africa de mare. Amprenta agriculturii a determinat pierderea de ecosisteme întregi peste tot pe glob, inclusiv preriile Americii de Nord sau pădurea atlantică a Braziliei; iar junglele tropicale continuă să fie defrișate într-un ritm alarmant. Însă acum nu ne mai permitem să creștem producția de hrană prin agricultură extensivă. Înlocuirea pădurilor tropicale cu ogoare agricole e una dintre cele mai distructive acțiuni asupra mediului, iar cele 850 de milioane de oameni care încă suferă de foame la nivel mondial au beneficiat rareori de pe urma acestui schimb. Cea mai mare parte a suprafețelor defrișate la tropice pentru agricultură nu contribuie prea mult la securitatea alimentară, în schimb, sunt folosite pentru creșterea vitelor, obținerea unor culturi de soia pentru șeptel sau ca surse de cherestea și ulei de palmier. Este extrem de important ca de acum înainte să evităm defrișarea unor noi regiuni.
Pasul nr. 2 Obținerea unor recolte mai mari la fermele existente
Începând din anii 1960, revoluția verde a mărit recoltele din Asia și America Latină, folosind varietăți îmbunătățite de plante și mai multe îngrășăminte, irigații și utilaje – totul însă cu costuri majore pentru mediu. Lumea își poate îndrepta acum atenția spre sporirea recoltelor la fermele mai puțin productive – în special din Africa, America Latină și Estul Europei, unde există diferențe mari între nivelul producției actuale și ceea ce s-ar fi putut obține prin ameliorarea practicilor agricole. Folosind sisteme agricole de mare precizie, cu utilaje de înaltă tehnologie, dar și metode împrumutate de la fermele organice, am putea multiplica de câteva ori recoltele obținute.
Pasul nr. 3 Utilizarea mai eficientă a resurselor
Avem deja modalități prin care să obținem recolte bogate și, în același timp, să reducem mult impactul agriculturii tradiționale asupra mediului. Revoluția verde s-a bazat pe utilizarea intensivă – și nesustenabilă – a apei și a substanțelor chimice obținute din combustibili fosili. Dar agricultura comercială a început să înregistreze mari reușite, descoperind căi inovatoare prin care să aplice mai eficient îngrășămintele și pesticidele, folosind tractoare computerizate, dotate cu senzori performanți și GPS-uri. Mulți cultivatori aplică amestecuri de îngrășăminte special create pentru condițiile specifice de sol, minimizând scurgerile de substanțe chimice în apele din apropiere.
Și agricultura organică poate reduce substanțial utilizarea apei și a substanțelor chimice,încorporând culturi protectoare, mulci și compost care cresc calitatea solului, conservă apa și acumulează nutrienți. Mulți fermieri întrebuințează acum mai inteligent apa, înlocuind sistemele ineficiente de irigații cu metode mai precise, cum ar fi irigarea prin picurare, imediat sub suprafața solului. Progresele obținute atât în agricultura convențională, cât și în cea organică ne pot oferi recolte mai mari pentru fiecare strop de apă și de nutrienți.
Pasul nr. 4 Modificarea regimurilor alimentare
Ar fi mult mai ușor să hrănim 9 miliarde de persoane în 2050 dacă recoltele ar ajunge direct în stomacul oamenilor. La ora actuală, doar 55% dintre caloriile recoltelor întregii lumi ne hrănesc direct. Restul devin nutreț (aproximativ 36%) sau biocombustibili și produse industriale (aproximativ 9%). Deși mulți dintre noi mâncăm carne, lactate și ouă obținute de la animale crescute de om, doar o mică parte dintre caloriile furajelor date animalelor domestice se regăsesc în carnea și laptele pe care le consumăm. Pentru fiecare 100 de calorii din cerealele cu care hrănim animalele, primim doar aproximativ 40 de noi calorii sub formă de lapte, 22 de calorii din ouă, 12 din carnea de pui, 10 din carnea de porc sau 3 din cea de vacă. Găsirea unor metode mai eficiente de a crește animalele pentru carne și orientarea noastră spre regimuri alimentare mai puțin carnivore – sau chiar și simpla trecere de la vitele hrănite cu cereale spre alte animale de carne, cum ar fi puiul, porcul sau vitele crescute pe pășuni – ar putea face disponibile cantități substanțiale de hrană, în toată lumea. Fiindcă e puțin probabil ca locuitorii țărilor în curs de dezvoltare să mănânce mai puțină carne în viitorul apropiat, datorită prosperității recent dobândite, ne putem concentra pentru început asupra unor țări cu diete alimentare deja bogate în carne. Diminuarea culturilor pentru biocombustibili ar putea fi de asemenea de mare ajutor pentru obținerea unor cantități mai mari de hrană pentru oameni.
Pasul nr. 5 Reducerea risipei
Se estimează că aproximativ 25% dintre caloriile existente la nivel mondial în hrană și până la 50% din greutatea totală a hranei se pierd sau sunt irosite înainte de a fi consumate. În țările bogate, cea mai mare parte din această risipă apare în gospodării, restaurante sau supermarketuri. În țările sărace, hrana se pierde adesea undeva între fermier și piață, din cauza metodelor nesigure de depozitare și transport. Consumatorii din țările dezvoltate ar putea reduce risipa prin niște pași foarte simpli, cum ar fi: servirea unor porții mai mici, consumarea sau reutilizarea resturilor de la mese și încurajarea cafenelelor, restaurantelor și supermarketurilor să adopte măsuri de reducere a risipei. Diminuarea risipei ar putea fi una dintre cele mai eficiente metode de creștere a cantităților de hrană disponibile.
Acești cinci pași, combinați, ar putea cel puțin să dubleze proviziile de hrană ale lumii și să reducăsubstanțial impactul agriculturii asupra mediului, la nivel mondial. Însă nu va fi ușor. Toate aceste soluții ne cer să ne schimbăm fundamental gândirea. În cea mai mare parte a istoriei noastre, am fost orbiți de imperativele excesiv de zeloase ale unei agriculturi dominate mereu de „mai mult“: sădefrișăm mai multe terenuri, să obținem mai multe recolte, săfolosim mai multe resurse. Trebuie săgăsim un echilibru între a produce mai multă hrană și a gestiona sustenabil planeta, pentru generațiile viitoare.
Este un moment hotărâtor, în care ne confruntăm cu provocări fără precedent legate de securitatea alimentară și de conservarea mediului înconjurător, la nivel global. Vestea cea bună este că deja știm ce trebuie să facem. Doar că trebuie să ne lămurim și cum să facem. Ca sărezolvăm la nivel mondial problemele legate de hrană, e necesar ca noi toți să devenim ceva mai atenți la ce ne punem în farfurie. Trebuie să stabilim legături între hrana noastră și fermierii care o cultivă și între hrana noastră și terenurile, cursurile de apă și factorii de climă care ne susțin. În timp ce ne plimbăm cu căruciorul de cumpărături printre rafturile supermarketului, alegerile noastre ne vor influența viitorul.
Jonathan Foley conduce Institutul pentru Mediu al Universității din Minnesota. Portretele de fermieri realizate de Jim Richardson sunt cele mai recente din munca lui de documentare a agriculturii. Prin fotografiile lui de mari dimensiuni, George Steinmetz ne dezvăluie peisajele create de agricultura la scară industrială.
Revista mulțumește Fundației Rockefeller și membrilor National Geographic Society pentru sprijinul lor generos acordat acestei serii de articole.
Materialul de față, care deschide seria, a apărut în ediția din mai 2014 a revistei National Geographic România. Vezi mai multe fotografii și statistici în revistă.
.
