Scrisoarea din 1865

Scrisoarea din 1865 a unui sclav către fostul său stăpân, stârneşte acum dezbateri aprinse pe internet.În vara lui 1865, un fost sclav, pe nume Jourdan Anderson, i-a transmis o scrisoare celui care-i fusese stăpân. Ea a fost publicată în data de 22 august 1865 în the New York Daily Tribune, iar acum, cu 147 de ani mai târziu, vechiul document a apărut pe internet şi este dezbătut pe reţelele de socializare unde se răspândeşte cu repeziciune, scrie Huffington Post.

Scrisoarea este un răspuns trimis colonelului P.H. Anderson, care îşi rugase fostul sclav să se întoarcă la conac să lucreze pentru el. Jourdan Anderson îl refuză într-un mod cât se poate de ironic, aducându-i aminte de toate păţaniile de care a avut parte în timpul sclaviei.

Iată scrisoare lui Jourdan Anderson care a fost publicată în data de 22 august 1865 în the New York Daily Tribune:

„Domnule, am primit scrisoarea pe care mi-aţi trimis-o şi m-am bucurat că nu aţi uitat de Jourdon şi că vreţi să mă întorc şi să trăiesc alături de dumneavoastră din nou, promiţându-mi că veţi avea grijă de mine mai bine decât oricine altcineva. De cele mai multe ori am avut îndoieli în ceea ce vă priveşte. Am crezut că yankeii v-au spânzurat de mult pentru că aţi ascuns rebeli în casă. Îmi imaginez că nu au auzit niciodată că v-aţi dus la conacul Colonelului Martin ca să ucideţi un soldat al Uniunii care a fost lăsat de către compania sa în grajdurile casei. Deşi aţi tras în mine de două ori înainte de a pleca, nu am vrut să vi se întâmple nici un rău şi sunt bucuros că sunteţi încă în viaţă. Mi-ar plăcea să mă întorc în vechea casă şi să le văd pe domnişoarele Mary şi Martha, pe Allen, Esther, Green şi Lee. Transmiteţi-le dragostea mea şi spuneţi-le că sper să ne reîntâlnim în viaţa de apoi, dacă nu în asta. Aş fi venit să vă vizitez când lucram la spitalul din Nashville, dar mi-a spus un vecin că Henry a jurat că o să mă împuşte la prima ocazie.

Aş vrea să stiu ce înseamnă o şansă mai bună pe care vreţi să mi-o oferiţi. O duc destul de bine aici, câştig 25 de dolari pe lună, plus mâncare şi haine. Aici am o casă confortabilă pentru Mandy (oamenii locului îi spun „doamna Anderson”) şi pentru copii: Milly, Jane şi Grundy, care merg la şcoală şi se descurcă bine. Profesorul spune că Grundy are o minte de preot. Se duc la şcoala de Duminică, iar Mandy şi cu mine mergem la biserică. Suntem trataţi cu bunătate. Câteodată îi mai auzim pe unii spunând „oamenii de culoare erau sclavi în Tennessee”, iar copiii se simt prost când aud asemenea remarci, dar eu le spun că nu era nicio ruşine în Tennessee să spui că aparţii Colonelului Anderson. Aşa cum a fost şi cazul meu, mulţi negri ar fi fost mândri să vă spună „stăpân”. Dacă îmi scrieţi să-mi comunicaţi ce salariu vom avea, atunci voi putea decide dacă ar fi în avantajul meu să mă întorc.

Cât despre libertatea mea pe care îmi spui că o pot avea, asta nu poate fi considerată o promisiune, deoarece mi-am obţinut hârtiile care-mi atestă libertatea în 1864 de la Departamentul din Nashville. Mandy spune că îi este frică să se întoarcă fără certitudinea că ne veţi trata corect şi bine şi astfel am ajuns la concluzia că trebuie să vă testăm sinceritatea cerându-vă să ne daţi salariile care ni le datoraţi pentru toţi anii în care am muncit pentru dumneavoastră. Acest lucru ne-ar face să uităm şi să iertăm ce s-a întâmplat în trecut şi să ne bazăm pe judecata şi prietenia dumneavoastră în viitor. Eu v-am servit cu loialitate pentru 32 de ani şi Mandy pentru 20 de ani. Dacă punem la socoteală 25 de dolari pe lună pentru mine şi doi dolari pe săptămână pentru Mandy, atunci câştigurile noastre ar ajunge la 11.680 de dolari. Dacă adăugăm la asta dobânda pentru tot timpul în care nu ne-aţi plătit şi scăzând banii care i-aţi dat pe haine, trei vizite la doctor pentru mine şi o vizită pentru Mandy atunci când i-a scos un dinte, veţi vedea că dreptatea este de partea noastră să vă cerem aceşti bani.

Vă rog să ne trimiteţi banii prin Adam Express, în grija lui V. Winters, Wsq, Dayon, Ohio. Dacă nu ne plătiţi pentru munca depusă în trecut pentru dumneavoastră, atunci nu avem nici un motiv să credem în promisiunile pe care ni le faceţi. Sperăm că bunul Dumnezeu v-a ajutat să vedeţi răul pe care voi şi strămoşii voştri ni l-aţi făcut nouă şi strămoşilor noştri obligându-ne să muncim pentru voi timp de generaţii fără nici o despăgubire. Aici îmi iau salariul în fiecare seară de sâmbătă, dar în Tennessee nu era nici o zi în care să ne luăm banii, cum nu era nici pentru vaci, nici pentru cai. Sunt sigur că există o zi de judecată pentru cel care nu răsplăteşte munca angajatului său.

Aş dori să menţionaţi în răspunsul dumneavoastră dacă fetele mele, Milly şi Jane, s-ar afla în siguranţă acolo, deoarece s-au făcut fete mari şi frumoase. Ştiţi ce li s-a întâmplat bietelor Mathilda şi Catherine. Mai bine stau aici şi mor de foame decât să-mi văd fetele dezonorate din cauza violenţei şi răutăţii tinerilor stăpâni. De asemenea, vă rog să-mi spuneţi dacă s-au deschis şcoli în zonă pentru copiii de culoare. Marea dorinţă a vieţii mele este să le asigur copiilor mei o educaţie prin care să-şi formeze un caracter virtuos.

Salutaţi-l pe George Hardy din partea mea şi mulţumiţi-i că v-a smuls pistolul din mână atunci când trăgeaţi în mine.

Din partea vechiului dumneavoastră servitor,
Jourdon Anderson.”.