Viaţa este temporară
Patriarhul Iov a contemplat natura temporară a vieţii fizice. Omul „ca şi floarea, el creşte şi seveştejeşte şi ca umbra el fuge şi e fără durată” (Iov 14:2). Referindu-se la limitările fiziceobişnuite pentru toţi bărbaţii şi femeile, el a remarcat: „Deoarece zilele lui sunt măsurate şi ştiisocoteala lunilor lui şi i-ai pus un hotar peste care nu va trece” (versul 5, Romanian Ortodox Bible).Iov observă realitatea goală a morţii: „omul se culcă şi nu se mai scoală; şi cât vor stacerurile, el nu se mai deşteaptă şi nu se mai trezeşte din somnul lui” (versul 12, ROB). Iov apriceput că moartea era absenţa absolută a vieţii.Observă că în Genesa 2:17 Dumnezeu le-a spus lui Adam şi Eva că neascultându-L pe El prin luarea din pomul cunoaşterii binelui şi a răului ar conduce la moarte. Atunci, în Genesa 3:4,citim că şarpele (Satana) i-a spus Evei că, după ce va mânca din pom, „hotărât, că nu veţi muri!”
Pe scurt, Dumnezeu a zis că omul este muritor şi va muri. Satana L-a contrazis pe Dumnezeu şi azis că omul nu avea să moară.Nu este uimitor că, dovedit de întinderea credinţei în nemurirea sufletului, mai mulţi oameni acceptă învăţăturile Satanei decât ale lui Dumnezeu? Din nou, poate că aceasta nu este atâta de uimitor la urma urmei. Biblia ne spune că Satana „înşeală întreaga lume” (Apocalipsa12:9), şi el cu siguranţă că a înşelat pe mulţi cu ce se întâmplă după moarte.
Scripturile Ebraice, numite în mod obişnuit Vechiul Testament, învaţă că, la moarte,sufletul încetează să mai existe. Nu continuă să trăiască într-o altă stare. Nu transmigrează într-o altă formă. Nu este reîncarnat într-o altă creatură. Simplu moare.
Ce are de spus Noul Testament Apostolul Iacov a înţeles natura temporară a vieţii. El a comparat viaţa cu un abur: „…Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere” (Iacov 14:4). O altă scrisoare discută de asemenea subiectul acesta,declarând că „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”
(Evrei 9:27).
Noul Testament foloseşte un cuvânt asemănător în înţeles ca nephesh ca să caracterizeze viaţa sau vitalitatea existenţei noastre fizice, cuvântul Grec psuche. Conform cu Concordanţa Exaustivă a lui Strong [Strong’s Exaustive Concordance], acest cuvânt înseamnă respiraţie.
Acest cuvânt se aseamănă în înţeles cu cuvântul Ebraic nephesh. În 1 Corinteni 15:45, unde este parafrazată Genesa 2:7 ca „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu,” cuvântul grec substituit pentru „suflet” sau „fiinţă” (nephesh) este psuche.Ambele aceste cuvinte, sunt adesea traduse „suflet,” comunicând concepţia că omul este ocreatură vie, respirând supusă morţii. Observă folosirea cuvântului psuche de Hristos: „Pentrucă oricine va vrea să-şi scape viaţa [psuche], o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul ? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul [psuche] său?” (Matei 16:25-26).Observă că Isus, cum a fost înregistrat de Matei, foloseşte psuche de patru ori în pasajul acesta. Este tradus şi ca „viaţă” şi ca „suflet.” Hristos spunea simplu că urmându-L pe El şi mesajul Său este mai important decât însăşi viaţa. Ce bine îţi va face dacă ai câştiga întreaga lume şi atunci îţi vei pierde existenţa? Isus a ştiut că sufletul este temporar şi muritor. Poate fi pierdut sau sacrificat pentru ceva de mai mică valoare.
Ce să spunem despre experienţele de viaţă-după-moarte?
Ocazional ştirile raportează povestea cuiva care se presupune că a venit înapoi la viaţă după ce el sau ea au murit şi s-au reîntors la starea de conştiinţă ca să relateze incidentul. Uneori aceste întâmplări par să fie cu adevărat remarcabile şi par să contrazică multe din pasajele biblice descriind moartea. Cum poate să fie posibil? Premiza de bază a acestor relatări estecă oamenii au murit cu adevărat.Într-adevăr, mulţi dintre ei au fost declaraţi„morţi clinic.” Totuşi, ca şi viaţa însăşi este încă mult ceeace ştiinţele medicale nu au înţeles despre natura morţii. Doctorii şi oamenii de ştiinţă nu sunt de acord exact ce constituie „moartea.” Unii oameni, spre exemplu, pot fi morţi la creier sau comatoşi în timp ce restul corpului poate funcţiona ani de zile. Alţii a căror inimă sau plămâni s-au oprit au putut fi resuscitaţi cu succes fără efecte rele permanente.În Biblie moartea este descrisă ca o stare de totală inconştienţă lipsită de cunoştinţă, ştiinţă sau percepţie (Psalm 6:5;
Ecleziastul 9:5, 10).
Dacă acceptăm descrierea Biblică a morţii, ne dăm seama că acei care s-au reîntors la conştiinţă sau au fost resuscitaţi şi mai târziu au relatat experienţa lor nu au fost morţi cu adevărat dar numai într-o stare de inconştienţă. Unele organe vitale, cum ar fi inima, poate că au încetat să funcţioneze temporar, dar nu se oprise întreaga activitate a creierului.Cercetătorii au descoperit că creierul şi sistemul nervos omenesc operează în general prin impulsuri electrice. Creierul are nevoie de sânge şi oxigen ca să funcţioneze corect, şi când respiraţia sau circulaţia sângelui sunt deteriorate creierul începe să nu funcţioneze. Dacă aceste funcţii sunt întrerupte suficient de mult timp, creierul eventual încetează toată activitatea.Unii cercetători au conchis în final că senzaţiile neobişnuite, incluzând lumini şi sunete, raportate de acei resuscitaţi, după ce au fost morţi clinic, pot fi atribuite funcţionării defectuoase a creierului şi a sistemului nervos aduse de şocul corpului produs de experienţa apropiată a morţii..
