Un neamt a reusit o performanta demna de admirat. Acesta a reusit sa parcurga cu un Volkswagen Passat cu motorizarea de baza 1.9 TDI nici mai mult nici mai putin de 1.301.597 de kilometri.
Motorul de 1.9 litri TDI s-a dovedit de-a lungul timpului unul dintre cele mai rezistente din clasa lui. Inca o dovada a acestui fapt este si acest Volkswagen Passat, propulsat de varianta de baza a acestui motor, in configuratia de 101 cai putere si transmisie automata in 4 trepte.
Ca multi altii, neamtul Dominik Schrepfer foloseste aceasta masina pe care a achizionat-o de noua in anul 2002, ca masina de serviciu. Daca pana acum nu este nimic interesant, ceea ce urmeaza va va uimi cu siguranta.
Dominik a mai avut si o Skoda Superb dar care spune el ii facea mult prea multe probleme, de aceea s-a hotarat sa o vanda si sa ramana doar cu acest Passat care acum indica in bord 301.597 de kilometri…peste 1.000.000.
De-a lungul celor 12 ani, omul nostru a schimbat nu mai putin de 4 turbine. Cand masina avea 172.000 de kilometri, cutia de viteze a cedat si a desi a fost inlocuita, a rezistat doar 350 de km. Cea de-a treia transmisie a fost cu noroc, deoarece inca rezista, eroic am spune. Chiulasa motorului a trebuit si ea inlocuita, dar doar la 527.000 de kilometri.
Cand a trecut de limita celor 999.999 de kilometri, Dominik a observat ca afisajul s-a blocat, astfel a trebuit sa inlocuiasca panoul de bord.
In plus, starea generala a caroseriei si a interiorului nu este nici pe departe atat de rea pe cat s-ar fi asteptat oricine care a vazut numarul de kilometri parcursi de acest Volkswagen Passat.
Neamtul mai are multi kilometri de parcurs cu acest Passat pentru a-l intrece peIrv Gordon, care cu al sau Volvo P1800 a ajuns la incredibila cifra de 5 milioane de kilometri.