Primul oraş din România care va avea transport public în comun gratuit

Da sa vezi si sa nu crezi dar asa va fi.Primul oraş din România care va avea transport public în comun gratuit incepand de la 1 iulie.Consilierii locali din Lugoj, judeţul Timiş, au votat, în şedinţa de joi, introducerea transportului public în comun gratuit în municipiu, începând din 1 iulie, decizia fiind o premieră în România, a afirmat primarul Francisc Boldea, citat de corespondentul MEDIAFAX.

[symple_box color=”yellow” text_align=”left” width=”100%” float=”none”]

”De 23 de ani, nimeni nu a făcut nimic pentru transportul în comun din Lugoj. Până acum a fost 60 de bani o călătorie, dar aproape nimeni nu folosea transportul în comun, pentru că nu existau orar sau staţii, iar cei care foloseau, totuşi, autobuzele de transport în comun, se înţelegeau cu şoferul şi nu mai plăteau bilet. Acum am cumpărat şi montat zece staţii, vom mai cumpăra încă cinci, am stabilit un orar, traseele, iar autobuzele sunt inscripţionate cu însemnele Primăriei Lugoj”, a declarat Francisc Boldea.

[/symple_box]

Asadar iata ca se poate si la noi.Pe cand si in alte orase? Mai ales ca deja in Europa avem un exemplu.Tallin a devenit recent prima capitală din lume în care transportul public este gratuit pentru toţi locuitorii oraşului, informează Huffington Post.

9 thoughts on “Primul oraş din România care va avea transport public în comun gratuit

  1. Sa vedem si cat timp va fi gratuit. Nu cred ca e cea mai buna idee, insa pot sa ma insel. Daca vor reusi sa functioneze asa, atunci si alte oras micuta ar trebui sa li se alature.

  2. La mine in Ploiesti abia au bani sa plateasca salariile, se pregatesc de insolventa, de unde atat transport gratuit?! 😀
    Oricum, ciudat ca au facut asta la inceput de mandat si…nu la sfarsit cum se intampla de obicei.

  3. Ca si idee suna bine – nu doar ca ofera o solutie accesibila tuturor, dar si reduc poluarea (mai multi oameni care folosesc transportul in comun inseamna mai putine masini care sa polueze).

    Pe de alta parte, e clar ca banii astia vin de undeva (bugetul local), iar daca nu veneau aici se puteau duce in alta parte. Daca alegerea a fost inteleapta sau nu e greu de spus acum, fara a sti exact care sunt prioritatile din oras.

    Personal ma abtin din a da un thumb up sau un thumb down…

  4. In Bucuresti transportul este destul de scump. Eu intr-o luna cheltuiesc cam 60 de lei pe calatorii. „Amuzant” este faptul ca eu nu iau nimic pana la scoala, merg pe jos. Daca aveam mai mult de mers, cat plateam?

  5. :)) Oricum pentru multi, si in alte orase, transportul in comun e gratuit, pentru ca nu platesc biletul. Oricum, o idee buna. Hai cu ea si in Bucuresti.

Comments are closed.